Centrul Budist White Mahakala FPMT Study Group | 2024 | Developed by Bluzz Version
Oricine este binevenit la Centru, indiferent de afilierea (sau neafilierea) sa spirituală sau religioasă. Activitățile noastre sunt deschise tuturor celor interesați să își dezvolte în mod practic înțelepciunea și compasiunea prin metodele oferite de budism sau pur si simplu să afle mai multe despre filosofia budistă. Activitățile Centrului CBWM reflectă plaja mai largă de interese ale celor care ne frecventează – de la abordări seculare (precum cursuri de mindfulness sau psihologie de inspirație budistă), până la învățături și practici budiste tibetane specifice (meditație, realizarea de obiecte sacre, etc.). În plus, Centrul găzduiește și alte evenimente (externe sau derulate în colaborare) care se aliniază la valorile organizației. La Centru veți întâlni așadar oameni cu variate perspective și variate motivații. Vă puteți exprima liber opiniile (desigur, în limita bunului simț și a timpului alocat discuțiilor) – nu veți fi întâmpinați cu discursuri care să vă preseze în vreun fel să vă schimbați convingerile. Filosofia noastră este că fiecare poate prelua ce îi este de folos din învățăturile lui Buddha, care ne spune, de asemenea, să testăm adevărul fiecărei afirmații cu propria noastră minte și prin prisma propriei experiențe.
Cu toate acestea, când pășiți în sediul nostru, veți fi întâmpinați de priveliștea unui altar budist și de imagini sacre. În cadrul cursurilor, veți auzi referiri frecvente la concepte precum karma și renaștere, care sunt centrale pentru înțelegerea corectă a budismului, în forma în care ne-a fost predat de Buddha. În funcție de activitățile la care veți participa, veți putea observa uneori diferite rugăciuni, mantre (în tibetană) și plecăciuni. Nu trebuie să vă simțiți intimidați sau presați să participați la ceva cu care nu vă simțiți confortabil. Vă rugăm să tratați toate aceste practici cu respectul cuvenit și, dacă sunteți interesați de semnificația lor, să ne cereți mai multe informații în sesiunile de întrebări și răspunsuri sau la finalul activităților.
Organizația noastră promovează budismul tibetan, mai specific budismul tibetan din tradiția Gelugpa, tradiție din care face parte și Sfinția Sa Dalai Lama. Budismul tibetan este budism de tip Mahayana, care ne oferă un set de învățături și de practici pentru a ne conduce pe calea iluminării – către starea de Buddha – cu scopul de a fi de folos tuturor ființelor vii, fără excepție. Centrul Budist White Mahakala este afiliat cu Fundația pentru Păstrarea Tradiției Mahayana (FPMT), organizație cu peste 150 de centre la nivel mondial, înființată de Lama Yeshe și Lama Zopa Rinpoche, avându-l ca director spiritual pe acesta din urmă și aflată sub patronajul spiritual al Sfinției Sale Dalai Lama. Puteți afla mai multe în secțiunea “Despre noi“.
Prima regulă pe care o veți observa este că toți ne descălțăm la intrarea în sediu. Din acest motiv, în special iarna, vă recomandăm să vă aduceți șosete călduroase. Veți mai observa, apoi, că marea majoritate a celor prezenți sunt așezați pe jos (avem salteluțe și perne speciale), în poziția lotus, semi-lotus sau altă poziție confortabilă asemănătoare. Pentru cei cărora nu le este recomandat să șadă în aceste poziții pe perioade mai îndelungate, avem și o canapea și câteva scaune.
Când avem invitați călugări budiști, îi puteți recunoaște ușor datorită robei specifice de culoare galben cu roșu închis. Dacă doriți, îi puteți saluta în modul tradițional, printr-o ușoară plecăciune, cu mâinile împreunate la piept. În special în prezența acestora, vă recomandăm să purtați îmbrăcăminte modestă, dacă se poate cu genunchii și umerii acoperiți (puteți folosi, de ex., un șal). O altă regulă de etichetă în prezența călugărilor este de a nu ne întinde picioarele către aceștia. Daca vă înmânăm fotocopii cu texte sacre, vă rugăm ca, în semn de respect, să nu le așezați direct pe jos. Întrebările le puteți pune la final sau în sesiunile de întrebări și răspunsuri care însoțesc de regulă învățăturile.
Suntem un ONG care se bazează exclusiv pe donațiile dvs. Munca de organizare din spatele evenimentelor noastre, cât și cea de susținere și dezvoltare a centrului, este integral voluntară. Învățăturile lui Buddha sunt oferite gratuit de către cei care le predau (călugări, voluntari sau colaboratori ai centrului), însă chiria spațiilor în care ne reunim, utilitățile și consumabilele aferente, biletele de avion pentru transportul invitaților speciali pe care îi aducem să predea, șamd, necesită fonduri.
Prin urmare, la evenimentele noastre practicăm anumite taxe, sub forma unor donații sugerate (menționate în descrierea fiecărui eveniment). Vom încerca întotdeauna să le păstrăm la un nivel accesibil, asigurând, în aceeași măsură, sustenabilitatea centrului.
Deoarece nu dorim ca banii să fie un impediment, vă rugăm să ne contactați în cazul în care taxele noastre vă depășesc posibilitățile financiare. Pentru membrii noștri – cei care ne susțin financiar lună de lună – asigurăm gratuități și reduceri la evenimente (mai multe informații în secțiunea “Implicare“).
Marea majoritate a evenimentelor derulate la centrul nostru de către voluntarii și colaboratorii noștri se desfășoară în limba română. Totuși, avem în mod regulat invitați speciali, de regulă călugări budiști, care predau în limba engleză.
Din păcate nu avem posibilitatea de a oferi traducere în cadrul acestor evenimente, însă, deoarece acești călugări predau în diferite țări unui public divers, limbajul este accesibil tuturor și un nivel mediu de înțelegere a limbii engleze este suficient. De asemenea, încercăm să vă oferim, în limita posibilităților noastre de a le traduce și imprima, unele suporturi de curs în limba română. Aveți acces și la biblioteca centrului, care, pe lângă un număr majoritar de cărți în limba engleză, deține și câteva titluri în limba română, franceză și germană.
White Mahakala este o deitate a budismului tibetan, considerată a fi o emanație din deitatea compasiunii (Avalokitesvara / Chenrezig), un protector care are menirea de a înlătura obstacolele externe și interne (de aici și înfățișarea impetuoasă), de a aduce energie pozitivă și prosperitate.
Deitățile budiste, la un anumit nivel de înțelegere, pot fi văzute ca fiind diferite aspecte / fațete ale naturii lui Buddha (de ex. compasiune, înțelepciune, etc.). Numele centrului nostru ne-a fost sugerat ca fiind benefic de către directorul spiritual al organizației din care facem parte (FPMT), Lama Zopa Rinpoche.
Ascultați, lăsați-vă inspirați, studiați și practicați! Parcursul spiritual al fiecărei ființe este diferit, de aceea recomandările generice sunt mai dificile. Buddha însuși a predat învățături variate unor grupuri variate, în funcție de nivelul de înțelegere al fiecăruia, iar acestor învățături s-au adăugat, în timp, interpretările multor altor înțelepți, care au accentuat unele sau altele din învățăturile inițiale.
Prin urmare, filosofia budistă este amplă și complexă, pretându-se analizei la diferite niveluri. Pentru o privire de ansamblu asupra budismului, vă recomandăm să începeți prin a participa la cursul “Buddhism in a nutshell”. Sau, dacă sunteți deja familiarizați cu principalele concepte budiste, vă sugerăm cursul “Discovering Buddhism”. Pentru inspirație de neegalat, nu ratați întâlnirile cu invitații noștri speciali (de regulă călugări) sau urmăriți online înregistrări video cu aceștia.
În paralel, sesiunile de meditație focusată pe respirație sau pe mindfulness sunt un bun început în practica meditației, pentru ca mai târziu participarea la un Retreat să vă poată aduce realizări spirituale importante. De asemenea, cărțile din biblioteca noastră vă stau la dispoziție pentru a vă aprofunda cunoștințele pe diferite teme de interes. Iar dacă aveți înclinații artistice, vă invităm la unul din atelierele noastre de creație de obiecte sacre budiste, ca o modalitate practică de a vă conecta la budism. Nu în ultimul rând, vă recomandăm să interacționați cu oamenii întâlniți la centru, pentru că ei pot deveni prietenii voștri spirituali.
Pentru orice alte întrebări despre centru sau budismul tibetan, nu ezitați să ne vizitați și să ne întrebați direct.