MANDALA PAINTING RETREAT la Stupa, Retreat Center

Vezi pe Facebook

MANDALA BUDISTĂ – “Templul Interior”

ℹ️ NUMĂR DE LOCURI: 8
🧘‍♀️ÎNSCRIERI: https://forms.gle/myAsNzM6JuQKFLYg9
CONTACT: 0744 387 467

Centrul Budist White Mahakala în colaborare cu Mandala Tales vă invită să participați la Mandala Painting Retreat, într-o călătorie de autocunoaștere prin pictură de mandale!

Va fi un weekend relaxant și creativ, în care vom avea ocazia să petrecem timp în natură, să medităm, să ne conectăm la interiorul nostru și să ne exprimăm prin culori și forme. Vom explora universul mandalelor în mai multe sesiuni de pictură, ne vom picta fiecare propria Mandală Budistă ca simbol al templului interior si vom vedea cum putem folosi această tehnică pentru introspecție, autocunoaștere și vindecare.

🌼 Activitățile pe care le-am pregătit includ:
– 3 sesiuni de pictură – Mandala Budistă – geometrie și artă sacră
– Meditații, tehnici de autoanaliză și integrare a experienței
– Plimbare prin natură pentru a vizita noua construcție sacră Stupa și Centrul de retragere Dekyi Ling care va găzdui în viitor retreaturile, odată ce construcția va fi finalizată
– Povești la foc seara
– Cină sâmbătă seara oferită de Centru (cu posibilitatea de a găti împreună)
– Activități de înviorare și stretching dimineața – Mandala în mișcare
– Discuții și posibilitatea de a te conecta cu oameni care împărtășesc aceleași valori, dar și de a te conecta cu sinele tău și a petrece timp în liniște

Vom fi un grup restrâns, maxim 8 participanți. Cabana se află la aprox 2 km de Stupa, are 4 camere cu baie și un living în care ne vom desfășura activitățile (putem desigur să pictăm și afară în foișor dacă vremea ne permite).

Contribuția ta:
600 RON/participant camera simpla
450 RON/participant in camera cu pat dublu
800 RON/daca sunteti un cuplu (in camera cu pat dublu)
Suma include și activitățile și materialele necesare.

Mâncarea și transportul nu sunt incluse în preț. Veți avea din partea Centrului un platou vineri la sosire și o cină sâmbătă seara. Pentru transport ne putem organiza să mergem și împreună.

🌞 Ne dorim ca această întâlnire să fie una de relaxare, de conectare cu natura și lumea interioară, de meditații și practici de autocunoaștere și creștere personală, conexiuni autentice și timp de calitate.🍁🍃

Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/myAsNzM6JuQKFLYg9
Veți primi apoi un e-mail cu mai multe detalii despre eveniment.

Vă așteptăm cu drag! ❤
________________________

Despre Andrada-Diana Neamt & Simina-Alexandra Neamt – MandalaTales

Împreună, am absolvit Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației, UBB, Cluj-Napoca (2009-2012), ne-am continuat studiile postuniversitare în cadrul aceleași universități la Masteratul în Psihologia Sănătății Publice și Clinică (2012-2014), iar călătoria noastră de dezvoltare personală și profesională a continuat printr-o Formare în Psihoterapii Transpersonale, la Timișoara (2016 – 2021).

De cinci ani facilităm ateliere creative și terapeutice pentru autocunoaștere și dezvoltare personală prin desen de mandale.

Credem că munca interioară este un aspect necesar și continuu pe parcursul vieții pentru a ne cunoaște mai bine și a evolua conștient, în armonie cu noi înșine și ceea ce ne înconjoară. Am văzut cum mandalele pot fi o modalitate creativă și colorată de a ne explora lumea interioară. Dorim să împărtășim această tehnică terapeutică care ne ajută să devenim mai conștienți și mai utili în crearea unei lumi mai bune.

Mai multe despre noi și colecția de picturi MandalaTales:
www.mandalatales.ro
_________________________

🌈 Fii parte din acest eveniment special și ajută-ne să facem ca proiectul “Stupa si Centru de Retragere” sa devina realitate! ℹ️ Detalii suplimentare despre proiectul nostru: https://whitemahakala.ro/…/land-of-the-white-stupa-a…/